sâmbătă, 14 mai 2011

Tilapia cu piure de mazare si sos de unt

        Inainte de toate vreau doar sa spun ca aceasta reteta este foarte simpla si dureaza undeva sub 30 minute. Este o combinatie extraordinara de arome si face obiectul unei cine perfecte.Tilapia este un peste de apa dulce cu un gust placut, delicat si este o importanta sursa de proteine si omega 3 acizi grasi.
       Pentru doua portii am folosit urmatoarele ingrediente :
       - 300 g tilapia ( sau alt tip de peste de apa dulce)
       - 200 g de mazare congelata
       - 100 g unt (peste 80% grasime)
       - 20 ml vin alb
       - sucul de la o jumatate de lamaie
       - cateva frunze de menta proaspata
       - o mana de capere
       - o ceapa mica si un catel de usturoi
       - sare si piper

      In prima faza am dezghetat mazarea si am lasat sa se scurga bine de apa iar pestele l-am tapetat cu servetele de bucatarie si l-am condimentat cu sare si piper pe toate partile, dupa care am trecut la treaba. Pe langa faptul ca acest piure de mazare il inlocuieste pe cel clasic (plictisitor:)) din cartofi, are o aroma mai puternica si este foarte simplu de realizat. Am calit ceapa si usturoiul cu putin unt (fara sa prinda culoare) pentru aroma, dupa care am adaugat si mazarea plus o cana de apa, sau cat sa acopere totul si am fiert toata compozitia timp de aprox 10 minute. Am mai adaugat si niste frunze de menta, sare, piper si am pisat totul cu un blender de mana.
      Sosul de unt cu lamaie este unul foarte potrivit pentru pestele alb insa pentru realizarea acestuia trebuie folosit unt de buna calitate (neaparat peste 80% grasime). Se incalzeste vinul la foc mic iar apoi se adauga untul rece (foarte important) taiat cubulete, fara a amesteca in sos cu orice fel de lingura sau spatula doar din miscarea cratitei. Cand untul s-a topit se adauga sare, piper, sucul de lamaie, caperele si se mai lasa pe foc mic (fara sa fiarba) inca 2-3 minute.
      Am lasat pestele la final deoarece dureaza doar 3-4 minute pentru a-l praji in putin unt.
      Si farfuria a aratat cam asa :


     

3 comentarii: