miercuri, 16 mai 2012

Panna cotta de vanilie / sos de mango / sorbet de mango

      Asta e unul din deserturile racoritoare de vara din Talents, light, simplu si rapid dar totodata extraordinar de gustos :
     Panna cotta de vanilie :
- smantana lichida - 100 ml
- lapte 3.2% - 300 ml
- zahar 30 g
- esenta de vanilie ( sau zahar vanilat)
- gelatina pudra - 6 g
     Laptele, smantana si zaharul se amesteca bine si se incalzesc la foc mic pana aproape de punctul de fierbere. Se trage de pe foc si se adauga apoi gelatina care a fost activata in prealabil cu doua linguri de apa plus esenta de vanilie. Se amesteca bine toata compozitia pana ce scade putin temperatura iar apoi se toarna in pahare de Martini, cesti sau farfurii dupa preferinte. Se da la frigider pentru aproximativ doua ore pana ce se incheaga.
     Sorbet de mango :
- puree de mango - 300 g
- glucoza lichida - 100 g
     Se curata mango de coaja si samburi si se proceseaza intr-un blender pana se obtine un puree. Acesta se trece apoi printr-o sita fina si se amesteca cu glucoza lichida. De aici merge apoi in masina de inghetata...sau in cazul celor fara:) intr-un bol la congelator unde se amesteca din 10 in 10 minute pana ce obtinem un sorbet de o textura fina.
    Sos de mango :
- mango brunoise (cuburi) - 150 g
- puree de mango - 50 g
- suc de mango - 300 ml
- suc de portocale - 150 g
- rom Malibu - 50 ml
- gelatina pudra - 3 g
     Se activeaza gelatina in doua linguri de apa iar apoi se amesteca cu toate celelalte ingrediente. Se tine la frigider pana in timpul servirii.

3 comentarii: