duminică, 17 iunie 2012

File de pastrav / piure de brocoli / vegetale de sezon

           E vara, deci e sezonul  fructelor, legumelor proaspete si e bine sa profitam de ele cat se poate de mult in aceasta perioada. Eu am incercat o reteta noua care arata cam asa:


Ingrediente :
- file de pastrav proaspat
- 300 g brocoli
- o ceapa mica
- un dovlecel
- rewi morcovi baby
- o rosie
- 5-6 ciuperci
- un ardei iute
- un catel de usturoi
- sucul de la o jumatate de lamaie


         Din toate astea am facut un piure de brocoli  si un fel de tocanita din vegetale de sezon. Pentru piure am curatat bine bucatile de brocoli pe care le-am fiert pana ce s-au patruns bine. Am adaugat apoi compozitia intr-un blender si am procesat totul pana am obtinut o textura fina. La final am transferat intr-o cratita, am adaugat o lingura buna de unt, sare si piper.
         Pentru tocanita am prajit intr-o tigaie usturoiul taiat marunt impreuna cu ardeiul iute si ceapa. Aici a urmat apoi dovlecelul si unul din morcovi (taiati in cuburi mici) si am continuat la foc mic pentru inca 5 minute. La final am adaugat si o rosie taiata marunt pentru a aduce impreuna toata compozitia, plus sare, piper si sucul de lamaie. Ceilalti morcovi i-am oparit putin dupa care i-am prajit in putin unt impreuna cu ciupercile. Pestele tot la tigaie in putin unt cu ulei de masline.


            Niste ierburi proaspete, flori...


           Simplu, bun, usor:)


         

marți, 12 iunie 2012

Midii in sos picant de rosii / bruschette cu usturoi

         Am mai tras o tura rapida de midii daca tot sunt in sezon dar de data asta putin diferite:)


       Ingrediente :
- doi catei de usturoi tocati marunt
- un ardei iute tocat marunt
- 100 ml suc de rosii de casa
- 300 g midii proaspete
- frunze proaspete de busuioc
- doua felii de paine
        Se curata bine midiile iar intr-o cratita se incinge putin ulei in care se prajeste la foc mic usturoiul si ardeiul iute. Tot aici se adauga sucul de rosii si se reduce timp de arpoximativ cinci minute. La final se adauga cateva frunze de busuioc, midiile, sare si piper apoi se acopera cu un capac si se mai gateste inca doua - trei minute. Intre timp se prajeste si painea, care se freaca cu un catel de usturoi pentru o aroma extraordinara:) Cand toate midiile sunt deschise se serveste cu pofta:)

duminică, 10 iunie 2012

Salata cu tagliatelle din dovlecel, morcovi, ciuperci si nuci

       
       De ceva vreme ma tot bate un gand sau mai bine zis o provocare proprie sa incerc sa creez o reteta (sau mai multe) complet vegetariana cu ingrediente intr-o stare cat mai naturala:). Provocare destul de grea tinand cont ca eu nu prea sunt adeptul stilului de viata vegan si nici nu cred ca voi fi vreodata chiar daca este foarte sanatos si interesant. Dar oricum, cred ca e bine ca din cand in cand sa lasam la o parte carbohidratii si proteinele animale si sa incercam sa consumam mai multe vegetale fie ca sunt in starea lor naturala sau gatite intr-un anumit fel. On that happy note, ieri mi-am chinuit putin talentul si am avut un lunch usor, complet vegetarian fara nici o urma de produs animal. Reteta suna cam asa:
- un dovlecel de marime medie
- un morcov baby
- partea alba de la un fir de ceapa proaspata
- doua ciuperci
- doua nuci decojite
- o lamaie
- o jumatate de cm ghimbir
- cateva frunze de busuioc
- doua lingurite miere de albine
- ulei de masline


          De aici incolo e simplu, se taie dovlecelul fasii cu un peeler dupa care se proceseaza in forma unor tagliatelle folosind un cutit. Separat se face o vinegreta din 5-6 linguri ulei de masline, sucul de la jumatate de lamaie, o lingurita de miere, busuiocul taiat marunt, sare si piper. Se amesteca bine cu dovlecelul si se lasa la marinat in frigider cel putin o jumatate de ora. Morcovii se razuiesc pe marimea dorita, se amesteca cu o lingurita de miere, 2 linguri ulei de masline plus ghimbirul taiat marunt si se dau la frigider la marinat. Ciupercile se pun si ele la marinat dupa ce au fost taiate in prealabil in felii subtiri si amestecate cu sare, piper si sucul de la cealalta jumatate de lamaie. La final se ansambleaza toate acestea intr-o salata si se adauga ceapa proaspata taiata felii, nuci si frunze proaspete de busuioc. E important ca toate ingredientele sa fie marinate, in special dovleceii deoarece in starea lor initiala sunt putin lipsiti de aroma si gust. Eu am folosit busuioc pentru ca imi place dar presupun ca si menta ar merge de minune pe caldurile astea:)


        E uimitor sa vezi ce usor se poate gati ceva fara a folosi un anumit procedeu termic, rezultatele fiind extraordinare:). 

sâmbătă, 9 iunie 2012

Spaghetti cu midii proaspete, chili si usturoi

         Ieri am gasit midii proaspete din Marea Neagra (ferma de scoici Dalboka) asa ca am cumparat cateva pentru o cina usoara, diferita de ceea ce consum eu in fiecare zi:). O reteta rapida si usor de preparat, care poate fi servita la fel de bine pentru un pranz usor alaturi de un pahar de vin poate:)


Ingrediente :
- 200 g midii proaspete
- 100 g spaghete de buna calitate (recomand Barilla, Agnesi, De Cecco)
- 30 g ceapa alba
- doi catei de usturoi
- un ardei iute verde
- doua-trei linguri ulei de masline
- o lingura de unt
- putin vin alb


        E bine de stiut pentru midiile proaspete cand le cumparati ca acestea ar trebui sa fie in viata, fara cochilli sparte sau alte defecte. Chiar daca unele din ele sunt deschise se lovesc usor cu degetul iar acestea fiind sensibile se inchid automat. Ele nu trebuie sa miroasa foarte tare, doar usor a apa de mare si de obicei vin necuratate de nisip si "barba" .  Pentru a elimina din nisipul si sarea de mare acumulata in interiorul lor, se tin timp de aproximativ o ora in apa rece inainte de a fi gatite. "Barba" midiilor se curata foarte usor tragand rapid de ea in partea opusa deschizaturii acestora. Sunt o proteina foarte sensibila ceea ce face ca timpul lor de pregatire sa fie unul foarte scurt.


       Se incinge la foc mediu o cratita cu uleiul de masline, se adauga ceapa, usturoiul si ardeiul iute (toate taiate marunt) si se gatesc pentru 5-6 minute pana ceapa devine translucenta. Se adauga apoi vinul alb si midiile, se acopera cu un capac si se continua la foc mic inca 3-4 minute pana ce se deschid. Intre timp se fierb si pastele separat conform indicatiilor de pe pachet. Cand majoritatea midiilor sunt deschise se adauga si pastele deja fierte si scurse de apa si se mai amesteca un minut cu putin unt. Se asezoneaza dupa gust cu sare si piper (optional busuioc sau alte verdeturi) si se savureaza cel mai bine cu un pahar de vin alaturi:)


       Midiile fac parte din categoria fructelor de mare, deci au un gust fin si o textura delicata, asa ca ele nu au nevoie de sosuri grele pentru a-si pune in evidenta adevarata valoare.

joi, 7 iunie 2012

O saptamana in developing

           Saptamana trecuta a fost una destul de obositoare insa si una dintre cele mai frumoase din ultima vreme:). Astfel cinci zile am fost in developing, cinci zile care au trecut ca si cinci ore pentru mine. Acolo mi-am stors bine imaginatia iar ce a iesit la final m-a multumit pe deplin. In continuare urmeaza ceva poze si descrierea lor:)

Amuse bouche : Aspic din supa de pui, tilapia, salote si chives / amestec de alune pisate / floare de ridiche 


Aperitiv cald : Parfait din ficat de pui / brioche clasica frantuzeasca / mere verzi caramelizate / emulsie de capere si stafide



Aperitiv rece : Salata de spanac baby / capsuni si smochine / spuma din branza de capra / dressing cu miere si mustar Dijon



Fel principal :  File de pastrav / gnocchi cu morcovi / sos de morcovi si coriandru / ciuperci si sparanghel alb / ulei negru de masline    



Pizza cu baza din ricotta si rosii uscate la soare / patru tipuri de ciuperci / ou / oregano proaspat / gelee din apa de ciuperci shiitake 


Desert : Cremieux de ananas / sorbet de cirese / sos de ananas si lapte de cocos / gelee din ananas si chili / pandispan de ciocolata la microunde  


Panna cotta de pepene galben / sorbet de cirese / pudra din nuca de cocos / pandispan de ciocolata si nuci la microunde  


 Impresii??:) 

luni, 4 iunie 2012

Supa rece de iaurt si castraveti cu marar proaspat si suc de lamaie

          Pe caldurile astea recomand o supa deasta...merge extraordinar:)



Ingrediente:
- doi castraveti
- doi catei de usturoi
- cam 200 g iaurt
- o jumatate de ardei piscator
- sucul de la o jumatate de lamaie
- cateva frunze de marar proaspat
- sare, piper negru
         Se proceseaza totul intr-un blender pana ce obtinem o compozitie omogena iar apoi sa receste bine la frigider sau mai rapid la congelator. Eu am servit cu marar proaspat si castraveti proaspeti taiati in cuburi.


       

duminică, 3 iunie 2012

Salata de bulgur cu pesto de rucola / grepfrut / lollo rosso

          Pentru ca e sezonul mancarurilor usoare si in special a salatelor azi am incercat o reteta care s-a dovedit a fi foarte fresh si light numai buna pentru o zi de vara:). Este de asemenea foarte rapida si suna cam asa :
- o cana de bulgur
- o cana de apa fierbinte
- o ceapa rosie mica
- sucul de la o jumatate de lamaie
- doua - trei linguri de iaurt
- doua - trei linguri ulei de masline
- doua linguri pesto de rucola
- un ardei piscator
- un grepfrut roz
- ceva frunze de salata proaspata


          Se toarna apa fierbinte peste bulgur, se acopera cu folie de plastic si se lasa pana ce acesta se umfla si absoarbe toata apa. Se raceste apoi bine si se amesteca cu pesto, ceapa rosie taiata marunt, sucul de lamaie, uleiul de masline si iaurtul. In loc de pesto se poate folosi si rucola proaspata taiata marunt impreuna cu un catel de usturoi. Se adauga sare, piper si ardeiul piscator curatat de seminte si taiat marunt. Eu am curatat grepfrut-ul de coaja si partea alba si am servit cu frunze proaspete de rucola, lollo rosso, iaurt, flori de ridichi si castraveti:)

sâmbătă, 2 iunie 2012

Supa crema de rucola si dovlecei / branza de capra a la Provence

     
       Desi nu e perioada cea mai potrivita pentru supele crema sau supe calde in general:) am incercat reteta asta deoarece am multa rucola prin gradina iar dovleceii sunt in plin sezon acum. A iesit buna si merita incercata chiar si vara:)  
  Ingrediente :
- doi dovlecei
- o mana de frunze de rucola - din productie proprie:)
- doi catei de usturoi ( tocat marunt)
- o ceapa mica (tocata marunt)
- o cana supa de pui sau vegetale
- o lingura de unt
- 50 g branza de capra a la Provence (dar merge si cea simpla)
      Se caleste bine usturoiul si ceapa intr-o cratita pana ce se extrage aroma iar apoi se adauga dovleceii taiati in cuburi, supa de pui si se lasa la foc mic pana se patrund bine. Se adauga apoi rucola, se acopera cratita, se trage de pe foc si se lasa la infuzat aproximativ 5-6 minute. Toata compozitia se proceseaza intr-un blender pana ce obtinem o textura cremoasa dar lichida in acelasi timp (daca e nevoie se mai adauga supa de pui extra). Se da apoi inca un clocot la foc mic, se asezoneaza cu sare si piper iar la final se adauga untul si se amesteca bine. Eu am servit cu branza de capra a la Provence si frunze proaspete de rucola.